sâmbătă, 26 ianuarie 2013

In curand la Editura Epica


De la primul la ultimul rând, cartea este pur şi simplu cuceritoare. E amuzantă, plină de suspans, de neprevăzut şi, bineînţeles – în Paris, cel mai romantic oraş al lumii – de dragoste.

Anna este o americancă exilată la Paris (fireşte că în pofida voinţei sale) pentru ultimul an de liceu. Totul e nou, necunoscut şi potenţial de neînţeles, inclusiv şi mai ales limba, iar ea trebuie să-şi măsoare de două ori toate gesturile, toate cuvintele, confuză şi disperată să nu facă vreo gafă. Singură n-ar reuşi, dar, vorba colegei ei din vecini: „de aceea sunt prieteni pe lume”.

Cu grupul de noi prieteni, totul se schimbă radical. Şi mai ales cu St. Claire – hei, care fată ar rămâne insensibilă la o asemenea combinaţie de însuşiri „extra”: bine-făcut, frumos, inteligent, vorbăreţ şi cu un ucigător simţ al umorului? Cu o singură problemă: „St. Claire e deja luat”, are o iubită. Anna îşi repetă „suntem doar buni prieteni, suntem doar buni prieteni”, dar sentimentele, reciproce, devin de neînlăturat.

Ezitări, îndrăzneli, îndoieli, interpretări greşite, întâmplări vesele şi triste, reacţii-surpriză şi un îndelung amânat sărut – tot arsenalul seducţiei şi tot jocul dragostei, bine dozat şi excelent temporizat. Cum mărturisea o cititoare vrăjită: „E una din acele cărţi pe care le citeşti şi îţi spui: Sper să mi se întâmple şi mie asta! Sper să întâlnesc şi eu pe cineva aşa! Sper să am şi eu prieteni ca aceştia!”



Trăiesc într-o lume lipsită de magie sau miracole. Într-un loc în care nu există clarvăzători sau vârcolaci, nici îngeri sau băieți supranaturali care să te salveze. Un loc unde oamenii mor, muzica e distrusă, iar lucrurile, în general, sunt nașpa. Sunt atât de țintuită la pământ de greutatea realității, încât mă întreb câteodată cum mai am puterea să-mi mişc picioarele pentru a merge înainte.
Fosta minune a pianului Nastya Kashnikov vrea două lucruri: să-și termine liceul fără să afle cineva despre trecutul ei și să-l facă pe tipul care i-a luat totul - identitatea, spiritualitatea, voința de a trăi – să plătească.
Povestea Josh Bennett nu este un secret: fiecare persoană pe care a iubit-o a dispărut din viața lui până când, la vârsta de șaptesprezece ani, a rămas singur. Acum, tot ce vrea este să fie lăsat în pace, iar oamenii îi permit pentru că atunci când numele tău este sinonim cu moartea, toată lumea tinde să păstreze distanța.
Toată lumea, mai puțin Nastya, fata misterioasă, nouă în școală, care începe să se arate peste tot și nu renunță până când nu îi ocupă fiecare aspect al vieții. Dar cu cât o cunoaște mai bine, cu atât mai enigmatică devine pentru el. În timp ce relația lor se intensifică și întrebările fără răspuns încep să se adune, Josh începe să se întrebe dacă-i va afla vreodată secretele - sau dacă chiar își dorește să le afle.
Marea Liniștii este o poveste intensă și incredibil de imaginat despre un băiat singuratic, o fată fragilă emoțional și miracolul celei de-a doua șanse.

Am citit ambele carti si sunt exceptionale !!!!Cu siguranta Editura Epica va avea succes cu asemenea carti :)!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Subscribe to our newsletter